joi, 31 ianuarie 2013

Subway ride

Acum cateva zile am mers cu metroul, si iata ce am invatat din aceasta calatorie:
- metroul are un miros specific, de fum, amestecat cu praf si cu miros de haine vechi;
- toata populatia Romaniei se hraneste cu covrigi: bunicii rontaie uscaturile prin proteza, copiii umbla cu ei in buzunarul rucsacului, corporatistii alearga cu o punga cu caserola de mancare intr-o mana si cu un covrig urias in alta; covrigarii afara, covrigarii inauntru, cozi uriase la toate. Mai lipsesc covrigariile de pe peron sau chiar din metrou. Care-i treaba cu covrigii astia?!?
- 90% dintre cei din metrou citesc Libertatea sau Ring; doar un domn mai in varsta citea Jurnalul National - un articol despre Ariel Sharon si coma lui de 7 ani. Jos palaria, Mister! (sau bereta, in cazul meu). 10% citesc carti;
- intotdeauna sunt prea putine scaune si prea multi oameni care doresc sa se aseze pe aceste scaune - e ca la jocul ala: Last one standing :-).
- se poate citi foarte bine si in picioare, chiar si atunci cand porti tocuri;
- cand la urcarea in metrou o fetita aluneca cu piciorul in spatiul dintre tren si peron, toti cei dinauntru se uita la ea ca oile, cei care urca in metrou o ocolesc sau o sar, asta in timp ce bunica ei (presupun) se chinuie sa o extraga din gaura respectiva cu o mana, pentru ca cealalta e incarca de plase. Eu imi scap cartea si o apuc de cealalta mana si reusim sa o ridicam si sa o tragem in tren (probabil in cateva zeci de secunde, dar atunci mi s-au parut zeci de minute), in timp ce in cap mi se desfasoara scenarii terifiante. Habar n-am daca usile alea au senzori sau daca metroul ar fi pornit cu ea prinsa acolo, si nici nu vreau sa ma gandesc la asta;
- daca la o iesire sunt 3 scari normale si una rulanta, 99% se bulucesc pe scara rulanta;
- 80% dintre calatorii cu metroul au incaltarile murdare de noroi uscat, chiar daca afara nu mai este de mult noroi. Hai sa ne curatam pantofii cand plecam de acasa, people! (ideal cand ajungem, de fapt).

Ca sa nu fiu inteleasa gresit, nu am nici o problema in a merge cu metroul - am mers 6 ani de zile numai cu mijlocul acesta de transport si cateodata e util (pe viscol, de exemplu). Doar ca mi s-au parut amuzante lucrurile pe care le-am impartasit mai sus (mai putin cel cu fetita).

Revin cu o reteta de cookies foarte sanatoase, numai buna de inlocuit covrigii aia oribili!


sâmbătă, 26 ianuarie 2013

My lighthouse is gone

Acum cateva zile am primit o veste proasta. Farul meu, farul copilariei mele, farul pe care il am in sute de poze si pe care il zaream de la distanta cand ma apropiam, si imi arata ca acolo e acasa, farul care ma facea sa ma simt in siguranta cand invatam sa inot, farul pe care visam sa il cumpar la pensie, sa ma mut in el si sa il transform intr-o locuinta sau restaurant, farul asta nu mai este - s-a prabusit in mare. 
Desi nu mai era functional de foarte multi ani, farul asta mi-a ramas in suflet. Stiam de ceva vreme ca alunecarile de teren din zona s-au agravat, am vazut semnele anul trecut, insa nu imi imaginam ca lucrurile se vor precipita atat de repede...Ma gandeam ca autoritatile vor face ceva, farul asta era monument istoric...
Cand am primit vestea de la sora mea m-am simtit ca atunci cand aveam vreo 15 ani, iar la inceputul unei veri ne-am dus in satul bunicilor si am vrut sa mergem ca de obicei pe o mica plaja langa care era de cand ne stiam o mica padurice...si atunci am descoperit ca padurea fusese taiata TOATA, din toti copacii nu mai ramasesera decat niste cioturi...am plans atunci amandoua, sub soarele dogoritor, cu genunchii in nisipul care ardea, cu sunetul valurilor care parca plangeau si ele disparitia padurii.
Nu ma mai mira faptul ca pamantul o ia la vale, in conditiile in care noi ne batem joc de fiecare petec impadurit care ne-a mai ramas...ceea ce ma mira este ca nimeni nu realizeaza ca pierdem lucruri importante pentru noi toti, din nepasare...
Nu stiu daca o sa mai am curaj sa merg acolo la vara, la casa goala deja de mult timp, si ea in pericol de alunecare, si sa vad povarnisul gaunos, cu farul meu facut bucati la baza. 
Farul asta vreau sa il pastrez intreg in amintirile mele, sa il tin inchis in inima mea pana in ziua cand le voi povesti copiilor mei istorioare din vremuri mult apuse, cu fete slabanoage cu marea in sange si pielea arsa de soare, si faruri care se inaltau falnice pe coasta Marii Negre.    



vineri, 25 ianuarie 2013

Vise

Visez mult si intens de cand ma stiu. Mai multe vise pe noapte, cu detalii, culori, simple sau genul de vis in vis - in care visez ca ma trezesc si o iau de la capat - tot tacamul.
Cosmarurile reprezinta cam 70% dintre visele mele.
Cel mai des visez ca ma loveste tatal meu. Tatal meu nu m-a lovit niciodata in viata reala.
Apoi visez ca ma bate crunt fostul sot, dar crunt, cu lovituri pe care le simt pana in adancul oaselor, cu sange pe care il vad ca zboara pe pereti. Nici el nu m-a agresat niciodata, nici macar verbal, cu atat mai putin fizic.
Apoi mai sunt visele - si ele multe la numar, in care visez ca imi pierd dintii - fie imi cad, fie mi se rup, fie imi sunt smulsi de primele 2 persoane de care pomeneam mai sus.
Restul de 30% din vise - cele pozitive - sunt vise cu insule zburatore, avioane si OZN-uri :-), sau visul repetitiv pe care il am de multa, multa vreme - cu mine mergand pe o strada cu piatra cubica si cu garduri vii, o strada care imi este extrem de familiara in vis. Strada pe care bineinteles ca nu am fost in viata reala...
Am avut o saptamana grea...nu imi doresc decat sa inchid telefonul, sa dorm si sa visez frumos.


duminică, 20 ianuarie 2013

When in Vienna...

Marti seara am ajuns la aeroport cam devreme, dar Blue Eyes era deja acolo - ca intotdeauna, si oriunde, e primul care vine. Punctualitatea lui e chiar enervanta cateodata... Il scanez dintr-o privire - camasa crisp cu dungi fine bleu, si sweater cu nasturi mari, de un mov inchis, pantaloni casual - soarbe cu inghitituri mici dintr-un expresso scurt si face ultimele ajustari la una dintre cele 2 prezentari pe care le va sustine. Ii zambesc cand ma asez langa el, si imi aduce un ceai verde - stie ca nu beau cafea.
Peste 2 ore suntem deja imbarcati si il vad agitat...apoi imi amintesc care are aviophobia. E prima oara cand zburam impreuna si nu stiu cum o sa se manifeste...imi zambeste crispat si isi lipeste capul de spatarul scaunului, cu ochii inchisi. Ne pregatim sa decolam si ii vad mana inclestata pe bratul dintre scaunele noastre. Eu iubesc senzatia de gol in stomac pe care mi-o da zborul, insa agitatia lui incepe sa ma agite si pe mine, asa ca incep sa turui despre orice subiect imi vine in minte - si eu nu sunt o persoana care vorbeste mult si degeaba :-). Dar acum il intreb o mie de lucruri - despre colegii nostri din Vienna, despre prezentarile lui, despre prezentarea mea, despre animalele pe care le-am avut fiecare, cum au murit, despre cartile citite, despre Cirque du Soleil :-), despre ultimele filme vazute, si tocmai cand ii povestesc cu patos finalul lui "El secreto de sus ojos", realizez ca suntem deja in aer de cateva minute si el pare mai relaxat. Totusi, cere un whiskey pentru el si vin rosu pentru mine, apoi imi atinge mana si imi sopteste la ureche: "Stiu ce incerci sa faci si apreciez, chiar ma ajuta". Ii zambesc din nou si ma afund in scaunul meu, incercand sa atipesc putin. 
Cand ma trezesc, ochii lui sunt pironiti pe mine...what is this guy thinking??
La Vienna este frig, extrem de frig, atat de frig incat a 2-a zi imi cumpar un pulovar gros, si un sal pufos de care nu ma mai despart 3 zile. Ziua nu avem pauze mai mari de 10 minute, seara mergem cu colegii la cina si apoi in club (n-am putut sa ma fofilez de mersul in club...), reusesc sa dorm doar 3 ore pe noapte, oboseala se acumuleaza. 
In prima seara, dupa cateva pahare de vin, Blue Eyes devine awfully friendly, cum se intampla de fiecare data...sare ca un dulau la gatul oricui se apropie de mine, ma protejeaza, se asigura ca sunt imbracata suficient de gros, ma trimite inapoi in camera sa imi schimb pantofii cu toc cui cu care am stat prin hotel cu cizmele mai calduroase, he's being very bossy and protective. Nu ma scapa din ochi nici o clipa, eu dansez cu o parte din colegi, cu el nu pot, pur si simplu nu pot sa ma simt in largul meu dansand cu el...
Si la fel ca la ultimul eveniment, la un moment dat renunta la controlul de sine, ma ia de mana din mijlocul unei conversatii, si ma duce pe ringul de dans. "Iarasi nu dansezi cu mine?", imi suiera printre dinti, in timp ce se lipeste tot de mine, cu o mana ma strange de talie si cu cealalta imi desface degetele mainii drepte, pentru a si le strecura pe ale lui printre ele, intr-un mod electrizant. Hell, asa ar trebui sa danseze seful cu tine? For sure not...
Ma uit la cei care danseaza in jurul nostru si este o distanta de cel putin 20 cm intre ei, in timp ce noi suntem imbratisati de-a dreptul...Incerc sa imi pastrez mintea limpede si sa imi amintesc ca are o iubita care il asteapta acasa si eu n-as putea in vecii vecilor sa am distrugerea unei relatii pe constiinta (pentru ca stiu cum e sa fii on the other side...), plus ca I really don't need this kind of mess at work...Dansul se termina, el imi saruta mana si imi multumeste, in timp ce ma priveste cu ochii lui schimbatori, care acum au devenit albastru inchis...
Vreau sa nu mai vad ochii astia, vreau sa ma intorc la hotel si sa dorm pana mi-i scot din minte. Ii spun ca plec, fiindca sunt obosita, si imi raspunde pe acelasi ton autoritar ca nu plec nicaieri singura. Il roaga pe un alt coleg sa ma conduca si dupa ce ii spune de 2 ori sa aiba grija de mine, plec infasurata in paltonul meu de printesa si in salul alb pufos vienez, pasind in tacere alaturi de colegul meu austriac, si doar zgomotul tocurilor mele se mai aude pe piatra cubica.
A doua zi dimineata, Blue Eyes ma ignora complet la micul dejun si imi evita privirea. Intru in sala de conferinte si ma asez pe un scaun pe ultimul rand, cu laptopul in brate, nervoasa pe mine si pe intreaga situatie. Intra si el, dar nu se aseaza nicaieri, se foieste in picioare undeva in spatele meu, plimbandu-se cu mainile incrucisate pe piept si ii simt privirea patrunzatoare in ceafa. Dupa cateva zeci de minute in care ma chinui sa ma concentrez la ce lucrez, se apropie si imi sugereaza o mica modificare...mda, bineinteles ca esti cu ochii pe tot ce fac...
Ii dau dreptate, si ma intreaba daca m-am odihnit suficient. Ii spun ca aproximativ, iar el imi raspunde ca nu a prins decat 2 ore de somn si a baut deja 2 cafele...Bineinteles ca se lamenteaza, prezentarile lui decurg brici, ca intotdeauna, chiar si cu alcool in sange.
A doua seara o lasa mai moale, dansam din nou, dar nu imbratisati de parca ar fi ultima zi de pe pamant si noi ultimii doi supravietuitori...Imi sopteste la ureche: "Ce-mi faci tu mie, Eva?", dar nu mai asteapta raspuns (care oricum nu ar fi venit), imi saruta din nou mana drept multumire pentru dans si merge la culcare.
Luni cand ne vom revedea la birou el va redeveni his usual over-demanding bossy self si eu my usual cold professional self...


  
 
 

Hai sa invatam niste gramatica...

...inainte sa dam astfel de sms-uri (mai ales unei persoane pe care doar am cunoscut-o): "Vrei sa vi pe la mine...?" Huge turn off...Deci nu.


luni, 14 ianuarie 2013

Dinner

Apreciez un barbat care face un efort sa gateasca pentru o femeie. Chiar daca arde usturoiul pana devine amar, uita sa puna sare si zapaceste pastele pana devin din al dente - fra i denti :-). Il apreciez atat de tare incat imi scot botinele cu toc si paltonul de printesa si ii spal mormanul de vase din chiuveta cat el isi face de cap cu 2 portii de paste.
Apoi rad mult parmezan peste ele, ca sa le pot inghiti, si ii laud talentele de bucatar exceptional. Cina se transforma fara intentie in una la lumina lumanarilor, cand se intrerupe curentul - lucru care se pare ca se intampla destul de des in aceasta zona much worshiped. Sorb amuzata din paharul meu de vin rosu pana ce partenerul meu de cina face o magie si scoate niste lumanari.
Doua ore mai tarziu, eu sunt deja ametita de la unicul pahar de vin (deh, lipsa antrenamentului), si puseul de revenire la viata a electricitatii ne intrupe conversatia devenita deja intima. Tocmai la timp, cavalerul meu devenise ireal de frumos la lumina lumanarilor - mmm, just good enough to eat.
Trebuie sa ajung acasa pentru a-mi face bagajele (ca de obicei, pe ultima suta de metri), pentru ca a doua zi plec in cel mai friguros oras din Europa (nu statistic, ci pe baza experientei proprii). Frumuselul se ofera sa ma conduca acasa, si frigul de afara si stilul lui de a conduce (show-off) ma trezesc si imi amintesc ca nu are decat 25 de ani...Bine macar ca nu face remarci stupide cand imi cuplez centura de siguranta...



duminică, 13 ianuarie 2013

Seat belt issue

Eu am o mica obsesie cu centura de siguranta. Bine, cu siguranta in general, si cum centura e un mijloc de sporire a acesteia, cu atat mai bine. Imi pun centura imediat ce sar la volan, fie ca merg pe stradute, pe bulevarde sau pe autostrazi, fie ca sunt in oras si in afara (am vazut ca multi au teoria asta - nu port centura decat in afara orasului, ca si asa in interiorul lui mai mult stau, decat merg). Sau daca mi se urca cineva in dreapta, prima chestie pe care i-o zic este sa isi puna centura. In fine, nu despre asta vreau sa scriu acum.
Ceea ce nu inteleg eu este de ce unii oameni se ofuscheaza atat de tare cand te urci la ei in masina si iti pui centura de siguranta. Adica, exista persoane care au impresia ca daca tu iti pui centura cand mergi cu ei, consideri ca sofeaza prost.
Mi s-a intamplat chestia asta cu un coleg, care m-a privit dispretuitor si m-a intrebat: "Hah hah, de ce iti pui centura, ti-e frica de cum conduc"? Wtf? Habar n-am cum conduci, imi pun centura ca sa nu mor, prostule! Ca si daca esti tu as in sofat poate sa intre o alta masina in noi si sa te proiecteze pe tine prin parbriz, care esti prea smecher sa porti centura!
Alta faza. Am mers cu o prietena care vrea sa isi cumpere un apartament la niste vizionari cu o domnisoara - agent de vanzari de la o firma de imobiliare. Cu masina respectivei. Cand ma vede ca imi pun centura - "Vaaai, dar nu e nevoie sa va puneti centura, mergem doar pe stradute. Va dati seama la cate vizionari merg eu, sa tot stau sa imi pun centura si sa mi-o scot?" Sa mori tu, vezi cumva sa nu ti se umfle muschii la mana tot cupland si decupland centura!
In 2009, doi prieteni s-au rasturnat cu masina pe A2. Soferul era din categoria Smecher-care-conduc-prea-bine-ca-sa-imi-mai-pun-si-centura, pasagerul din dreapta in schimb o avea. Acesta din urma nu a suferit nici macar o zgarietura, in schimb primul a stat in spital 3 luni cu o comotie cerebrala, o mana si 2 coaste rupte (nu mai amintesc de numeroasele zgarieturi si contuzii), dupa ce a zburat prin parbriz direct in camp. I rest my case.




joi, 10 ianuarie 2013

O societate de dezertori

Discutam aseara cu un amic, si imi spunea ca el nu se mai agita pentru femei, pentru ca nu a iesit nimic cu cele pentru care si-a dat interesul. Am observat ca multi barbati privesc femeile ca pe o investitie: am investit in ea efort, sentimente, bani - ca doar am scos-o o data la film si de 2 ori la masa! - si ROI-ul meu a fost 0, deci m-am invatat minte - data viitoare si investitia va fi 0, sau in cel mai fericit caz - mult mai mica.
Problematic este ca vad destul de des atitudinea asta in jurul meu, si am trait-o si pe propria piele in multe din fostele relatii. Barbati care renunta pur si simplu, fara nici un efort, la o relatie pentru care, cu cateva zile inainte, si-ar fi dat viata sau si-ar fi vandut sufletul diavolului. Cum poti sa renunti la ceva ce se presupune ca e important in viata ta, fara nici o lupta?
O prietena buna si-a luat bagajul acum o saptamana si si-a parasit sotul, care devenise prea indiferent cu ea. A sunat-o dupa doua zile - nu ca sa ii spuna sa vina inapoi, nu ca sa discute despre relatia lor, nici macar ca sa o intrebe de sanatate, ci ca sa afle unde pusese ea nu stiu ce lucru prin casa. Lovely, nu?
Femeile spun de multe ori "nu", nu ca ei sa spuna "ok", ci ca sa vada o schimbare, un minim efort, sa vada daca ei mai simt ceva, daca traiesc. Sunt atatea cupluri in amorteala, atatea relatii care se tarasc, atata lipsa de traire adevarata, de emotie, de pasiune! 
Mi-as dori sa vad mai multi barbati care se intorc pe geam, cand usa le este inchisa in fata. Mai multi barbati care nu fug cand relatia trece de la nivelul lovey-dovey la nivelul responsabilitati, probleme, sau heaven forbid, boala. Mai multi barbati care, macar pentru o zi, uita de orgoliul propriu si fac un gest frumos pentru o femeie care ii iubeste. Mai multi barbati care sunt siguri pe ei si pe ceea ce simt si mai putini barbati confuzi. Mai multi barbati maturi, si mai putini barbati sufocati de responsabilitatea aparuta subit - un copil, o casa, o familie. Mai multi barbati care stiu sa se bucure de etapa in care sunt, si mai putini care regreta vremurile apuse. Mai putini barbati care beau pana cad sub mese, si mai multi care stiu sa savureze cu adevarat un singur pahar de vin bun. Mai multi barbati care stiu sa isi exprime dorintele si pasiunea in cuvinte soptite incet, la ureche, in momente-cheie, si mai putini care fac aluzii sexuale ieftine. Mai multi barbati care sa aiba rabdare sa cunoasca cu adevarat femeia de langa ei. Mai multi barbati care stiu sa se bucure sincer de micile detalii ale vietii, pe care majoritatea le ignora. Mai exista barbati d-astia, sau am vazut eu prea multe filme...?



marți, 8 ianuarie 2013

What would you have done?

Ce inseamna hartuire sexuala la noi in Romania? Cat de mult inseamna prea mult? Si cat de multe aluzii poti permite de dragul pastrarii unui context social?
Sa ne intelegem, eu cu persoanele straine sunt rece, foarte rece. Ca sa ii pot permite cuiva o aluzie sau o glumita cu tenta sexuala trebuie sa il cunosc bine de tot, altfel ii dau peste nas de nu se vede. Cineva mi-a zis ca sunt stuck-up. Probabil ca sunt.
X este coleg de serviciu cu mine. Si nu orice coleg, sa zicem ca este a 2-a persoana ca importanta din companie, dupa directorul general. X este un barbat destul de aratos, are 40 si ceva de ani, o familie cu 2 copii superbi, o casa in Bucuresti si una la munte, vreo 3 masini de clasa F, si cam tot ce si-ar putea dori un barbat de varsta lui. Si totusi, se pare ca nu ii este de ajuns. Pentru ca X gaseste o mare placere in a-si pipai colegele, in a le imbratisa, mangaia, pupa, a le face aluzii sexuale fatis si tot tacamul. Are 2 stari/masti/fete - una de business man - impecabila, si una de libidinos - execrabila. 
Initial aveam prejudecati si credeam ca le pipaie doar pe anumite colege - mai hlizite - ca sa spun asa? My mistake. Pe mine prima oara cand m-a luat in brate am facut ochii mari si mi-am strans bratele pe piept. Si m-am hlizit. De jena. 
De atunci am incercat sa il evit, cand observam ca intra in starea cu numarul 2. E cam greu totusi, pentru ca trebuie sa interactionam destul de mult job wise.
La petrecerea de Craciun bineinteles ca a facut mai rau ca de obicei - s-a frecat de toate femeile, a dansat cu majoritatea, si oricat am incercat sa ma fofilez, nu am reusit.
Socul meu cel mare a fost cand, dupa ce am reusit sa scap de dansul respectiv, GM-ul a venit la mine si mi-a zis: "If X ever grabs you again, please let me know". Nu mi-a venit sa cred ca a observat, presupuneam ca toata lumea din companie stie de comportamentul lui si il accepta ca atare. Si lucrurile nu s-au incheiat aici, a doua zi la birou m-a chemat la o discutie, in care mi-a spus ca vrea sa ii faca un raport, si daca o sa il sustin in treaba asta. 
Si raspunsul meu a fost...ca ii multumesc pentru grija, insa il rog sa nu faca asta, pentru ca nu vreau sa creez a big fuss, mai ales ca nu sunt singura cu care se comporta asa (nici acum nu inteleg de ce i-a observat comportamentul doar cu mine...), deci nu e ceva personal. Si intelegerea a fost sa o lasam balta acum, dar pe viitor, daca intrece masura, sa ii spun. 
Complet dezamagita am fost de reactia lui Blue Eyes, care, atunci cand la un moment dat i-am sugerat ca ma deranjeaza comportamentul lui X, mi-a raspuns - "Ei lasa, asa e el". Dar de ce trebuie sa accept eu doar pentru ca "asa e el"? (nu i-am spus asta, doar am gandit-o...) 
Nu sunt genul care tace malc si inghite lucruri, insa pana acum nu am fost conditionata cu nimic de acest om, in ceea ce priveste cariera mea. Si imi iubesc jobul si iubesc compania asta, asa ca nu vreau sa risc nimic. Asa ca am ales sa trec peste asta fara sa fac tam-tam, fara sa devin eu the whistle blower. Tu ce ai fi facut in locul meu?


luni, 7 ianuarie 2013

Quote

"I'm not a book salesman. I took one look at you and followed you into the store. If you'd walked into a restaurant, I would have become a waiter. If you'd walked into a burning building, I would have become a fireman. If you'd walked into an elevator, I would have stopped it between two floors and we'd have spent the rest of our lives there. Please forgive me but you can't walk out of my life like that." 
Din "Heaven can wait". Those were the days, huh?

duminică, 6 ianuarie 2013

Good Old Classics

Ador filmele clasice. Cinematografia dintre anii 1930-1960 constituie un punct de referinta pentru mine si consider ca nu are nimic in comun cu mizeriile care se produc acum la Hollywood. Din perioada contemporana prefer filmele europene, iar dintre cele americane sa zicem sa gasesc un film bun pe an, cam asa - maxim. Asta nu inseamna ca nu le vad - merg la cinema de dragul socializarii, irosesc 25-35 lei pe un bilet, rad la o gluma cu tenta sexuala sau scabroasa (inevitabil acestea sunt temele glumelor din filmele de azi), deschid ochii mari la efectele speciale, ridic spranceana cand vad tone de sange tasnind, casc de cele mai multe ori, si in final nu raman cu nimic. Ba chiar cateodata mi se pare ca ies mai tampita decat am intrat, si parca uneori imi aud neuronii urland in timp ce isi dau duhul.
Sa revin la filmele mele clasice. Recent am vazut: "Leave Her to Heaven", o minune de film cu Gene Tierney si Jeanne Crain, 2 frumuseti ale perioadei respective. Prima este Ellen, o femeie cu probleme psihice si dependenta cronica, care ajunge sa isi ucida cumnatul si copilul nenascut, pentru a nu-i rapi din atentia propriului sot. O epoca minunata, costume superbe, peisaje splendide.
Iubesc felul de a fi al femeilor din acea perioada - adevarate doamne, imbracate mereu in rochii superbe, mereu coafate si dolled up, cu manusi si palarii minunate si mansoane, adevarate icons de feminitate. Femei puternice, carora nu le este teama sa iubeasca si nu li se pare demodat sa fie mame si gospodine.
Barbatii sunt si ei la fel de prezentabili, mereu in costum si palarie, respectabili si protectori fata de femei :-).
Vremurile mi se pare ca erau la fel de complicate ca acum, numai ca valorile erau altele, si poate de aceea pare ca lucrurile se desfasurau mai lent.






2013

A trecut si Revelionul, alaturi de prieteni dragi, vin rosu, si a devious Moelleux au Chocolat facut de subsemnata. Ma bucur ca a trecut, astept primavara :-).
2013 imi doresc sa vina cu multe, multe emotii pozitive!
La multi ani!



sâmbătă, 5 ianuarie 2013

O surpriza placuta

Sunt mare fan al produselor La Colline. La Colline comercializeaza lactate de capra, iar pentru cine stramba din nas in acest moment, ia poftiti aici de cititi beneficiile laptelui de capra.
Buun, sa revenim. Intr-o zi cumpar eu, de la Mega Image -  kefirul respectiv. Cand il desfac, are un gust oribil - e acru si pare branzit, cand de obicei e dulce si cremos. Il arunc, zic ca e o intamplare si ziua urmatoare cumpar altul, din acelasi loc. Aceeasi problema.
Cum sunt in vacanta si nu am ce face :-), ia sa le dau eu mail oamenilor astora. Bine, vroiam sa le verific un pic si politica de marketing & pr :-D. 
Zis si facut, le explic toata tarasenia, si ce credeti? Imi raspund in cateva ore, ba chiar ma si suna sa imi explice ca din cauza frigului e posibil ca o parte din produse sa fi inghetat pe drum sau in depozitul Mega Image, ca isi cer scuze, si ca imi vor inlocui produsele. Si asa am primit eu a doua zi, tocmai de la Cluj, un colet frumos ambalat cu kefirul meu si bonus niste branza delicioasa.
Asa da, nu? Ca doar suntem tara europeana:-). 

P.S. Aceasta postare nu este o reclama. 

 

Povestea unei casnicii esuate

Intru pe usa, arunc poseta intr-un colt si cizmele in altul, si ma asez pe canapea cu laptopul in brate. Ultimele zile din decembrie au fost groaznic de aglomerate si cateodata mai trebuie sa lucrez si cand ajung acasa. Candva mi-am jurat ca nu o sa fac asta niciodata, dar nah - nu e ca si cum casa mea e plina de copii flamanzi si eu ii ignor. Asa ca nu ma deranjeaza sa fac asta din cand in cand.
Simt un obiect ascutit sub pernuta rosie si caut cu mana - dau de o cutie de parfum - un parfum care imi poarta numele. Whaaat? Nici nu stiam ca exista parfumul asta...si culmea, miroase pe placul meu (ceea ce e foarte dificil...). Ma bucur, ma intristez...
Fostul meu sot are cheia de la apartamentul meu si cateodata mai vine in timpul zilei si imi lasa dulciuri care stie ca imi plac sau tot felul de nimicuri. Si acum parfumul asta...O prietena m-a intrebat de ce mai face asta, daca totul intre noi s-a terminat si amandoi suntem constienti de asta. I-am raspuns aproape fara sa gandesc: "Fiindca se simte vinovat".
Intre mine si el intotdeauna a existat o usoara desincronizare, pe care am ignorat-o amandoi, pana s-a transformat intr-un elefant roz urias, care ne lua tot aerul din casa. Ne iubeam atat de mult si am crezut ca o sa trecem peste orice. Eu m-am transformat pe rand, din sotia perfecta, in sotia depresiva, apoi in sotia martira. Si dupa asta am zis stop.
E greu de sintetizat in cateva cuvinte toate nuantele relatiei dintre noi. Am avut o relatie frumoasa, m-a cerut in casatorie ca la carte, intr-un loc minunat, a urmat o nunta de poveste (si nu o spun doar fiindca a fost nunta mea), pana cand lucrurile dintre noi au scapat de sub control si s-au transformat intr-un tavalug urias, ca de zapada, care ne-a inghitit. Din unele puncte de vedere ne potrivim perfect, ne citim gandurile, luam decizii similare, ne comportam la fel, insa acum sunt constienta ca o anumita parte din el nu am cunoscut-o si nu o sa o cunosc niciodata. La ceva timp dupa ce ne-am despartit si am reusit sa avem o conversatie omeneasca, am realizat din ce imi spunea, ca el - sotul meu cel puternic si ambitios si critic - avea temeri si frici pe care si le ascunsese atat de bine, incat nu l-am banuit niciodata. De exemplu nu am stiut de teama lui de a zbura cu avionul - niciodata, dar niciodata nu mi-a aratat-o, a disimulat perfect. Si multe altele...
El intotdeauna a fost condus de dorinta de a avea cat mai mult succes in cariera si pe plan financiar si eu am incercat sa accept asta si sa il sustin, desi mereu m-am simtit pe locul doi. Eu imi doream sa petrecem cat mai mult timp impreuna, imi doream un copil...Vorbeam des despre asta si el spunea ca isi dorea aceleasi lucruri, insa dupa ce se simtea perfect implinit pe celalalt plan - cel al carierei. 
Demisia mea dintr-un loc de munca pe care nu il mai suportam a coincis cu o perioada in care el a trebuit sa calatoreasca foarte mult in interes de serviciu - si atunci au aparut certurile, reprosurile. Atunci ne-am racit foarte mult unul de altul si solutia pe care el a gasit-o...a fost sa ma insele. Perioada care a urmat nu vreau sa mi-o mai amintesc: am incercat sa il iert, am incercat sa refac relatia noastra distrusa, am incercat sa am din nou incredere in el, am urlat la parintii mei si le-am reprosat ca nu mi-au spus cat de greu o sa fie, i-am blestemat pe parintii lui divortati, mi-am varsat sufletul pe la psihologi, i-am cerut socoteala lui Dumnezeu, apoi m-am dus spasita la biserica si mi-am dorit sa adorm acolo, pe covoarele prafuite, si cand ma trezesc sa fiu bine. Slabisem 7 kilograme, ma zbura vantul pe strada si ajunsesem sa lesin de 2-3 ori pe saptamana. Si intr-o zi n-am mai putut, am simtit un declic in interiorul meu si am zis stop.
Mi-a fost greu sa imi imaginez viitorul fara el, sa realizez ca toate amintirile, pozele, lucrurile de la nunta pe care le pastram pentru nepoti acum sunt inutile. Am gresit amandoi, nu mi-am dorit sa devenim si noi o statistica, am zis ca noi o sa fim altfel...si am luptat pentru asta, dar viata mi-a aratat ca lucrurile nu ies intotdeauna cum vrem noi. Am invatat ca o relatie nu merge de la sine, trebuie lucrat permanent la ea, ca increderea si respectul sunt cheia, si o data pierdute, sunt greu de recastigat. Teoria o stim toti, practica ne omoara...
Acum suntem prieteni, vorbim zilnic, ne ajutam cu chestii minore. Sunt mai linistita ca in perioada aia, ma afund in munca mea si nu imi mai doresc nimic altceva. Stiu ca nu m-am vindecat 100%, but soon...
Cateodata sunt ingrijorata pentru el - ca mananca prostii, sau ca nu se odihneste suficient - si altadata imi doresc sa sufere, sa sufere cat am suferit si eu, sa vada cum e. Nu ma omor dupa nici una din starile astea, dar stiu ca o sa treaca la un moment dat.
Pana atunci, ne ridicam, ne scuturam de praf, viata merge inainte...


marți, 1 ianuarie 2013

Visul unei nopti de iarna

29 decembrie. Aproximativ aceeasi gasca ca seara anterioara. Concertul unei artiste pe care eu personal nu prea o inteleg, intr-o cafenea (care se afla - unde altundeva? - decat in Centrul Vechi). Ne indreptam spre masa rezervata si reusesc sa ma impiedic de un scaun cu gratie - noroc cu Frumusel, ca ma prinde la timp. Ii ranjesc si, cand intorc privirea, zaresc ca in oglinda un ranjet familiar, la o alta masa - Mr. Fly! Fuck, ce cauta aici? Si apoi - fuck, lui ii place muzica asta? Pai da, la varsta lui, normal ca ii place, fac o glumita in sinea mea :-).
Mr. Fly are 37 de ani, propria companie, inteligenta peste medie, pasiuni periculoase, major mood swings, a high level of fuckedupness, o inclinatie pentru mesaje kinky & big commitment issues. Ridica paharul in semn de salut - this is so movie-like. Eu n-am pahar, abia acum comandam, asa ca ii flutur degetele - no way in hell nu ma duc eu la masa lui sa il salut. E intr-un grup marisor, sta langa o blonda, dar nu imi dau seama din gesturile lor daca sunt impreuna sau nu.
Nu pot decat sa ma bucur ca Frumusel se aseaza langa mine si discutam banalitati. Lucrurile s-au potrivit perfect.
Nu trece mult timp si soseste primul sms: "Nu mai sta pe scaunul ala de parca ai avea un bat infipt in fund". Ha! Da, stau dreapta, si ce? Doar stau toata ziua cocosata la birou, aici trebuie sa am prestanta :-). Nu-i raspund nimic.
"Cine e pretty boy?", vine urmatorul mesaj.
Aaah, deci a observat. Jubilez, zambesc si ii raspund: "Cine e blondy"?
"O amica veche", spune el. Amica my ass, gandesc.
Vin si bauturile noastre, urmate la scurta vreme de un alt sms: "Ce bei?".
"Limonada", raspund.
"Control freak", vine si replica lui (i-am spus candva ca nu beau alcool, pentru ca nu imi place sa pierd controlul).
Ii trimit o smiley face cu limba scoasa drept raspuns.
"Trebuie sa facem ceva cu sutienul ala", imi scrie iar. Whaaat?? Si abia apoi realizez ca o bretea de la sutien imi tot aluneca pe sub rochie si eu o ridic automat. Omul asta are ochi la ceafa???
Concertul ajunge pe la jumatate si eu ma cam plictisesc. Ma plictisesc cam multe lucruri in ultima vreme, gandesc cu tristete.
Hai sa ii mai scriu ceva. "Tie iti place cum canta tipa asta?"
"Vezi ca era un concert Smiley alaturi, cred ca ai gresit intrarea". Fuck you, spun in sinea mea. Culmea e ca mie chiar imi place Smiley :-)).
Chiar ii raspund: "Fuck you".
Raspunsul lui vine prompt: "Da, Doamne!"
Ok, indiferent ce am face, ajungem in aceeasi directie! Si stiu ca daca o sa pornesc pe drumul ala, o sa fiu so in over my head...Asa ca arunc telefonul in geanta si o las balta. In curand se termina si concertul si iesim, fara sa ma mai uit in directia lui. Nu are rost.

L.E. I-am trimis un sms pe 31 cu urari pentru noul an si nu mi-a raspuns. Asa ca m-am enervat si am sters toate mesajele de la el si soon o sa ii sterg si numarul.


S-a intamplat intr-o seara...

28 decembrie. Noapte friguroasa, iesire (IAR!!!) in una dintre carciumile din Centrul Vechi. Impreuna cu 2 amice si un amic - eu plictisita si fara chef, imaginandu-mi in detaliu ce scarbosenii face fumul care ma inconjoara in clipa cand patrunde in plamanii mei. 
Ni se alatura in curand 2 persoane pe care eu nu le cunosc - fratele uneia dintre amice - tall, dark and handsome - si un prieten de-al lui - neinteresant*. Il studiez pe Frumusel (cu coada ochiului, evident) - ingrijit, pulover asezat perfect pe o pereche de umeri bine facuti, fular dragut, ceas Doxa medium class (asta cu observatul ceasurilor am mostenit-o de la ex Hubbie), manusi de piele sexy as hell. Yumm. Singura mea problema e ca Frumuseii astia, din experienta mea, nu prea au nimic in cap. Plus ca nu cred in cuplurile in care barbatul e mai frumos ca femeia :-)).
Anyway, Frumuselul se pare ca stie sa deschida gura, vorbeste interesant si destul de arogant - conversatie generala de grup, si apoi conversatie particulara cu una dintre amice care se prelinge pe scaun langa el. Neinteresantul se baga in seama cu mine - just my luck. Ii zambesc frumos si dezinteresat si incep o discutie cu cealalta amica - sora Frumuselului. Amica prelinsa fuge la baie si Frumuselul se baga in conversatia noastra, ma intreaba cu ce ma ocup, bla bla. Vorbim ceva vreme si nu pot sa nu observ ca imi arunca priviri intense cu ochii lui negri, chiar si cand nu mi se adreseaza mie. Yumm...gandurile mele se duc un pic pe aratura :-). Deodata, se opreste si imi spune: "Vezi ca eu pot sa citesc ganduri". Mda, joaca bine. 
Ma cam inrosesc...Hell, sunt asa de evidenta? Fac pe serioasa si ma uit aiurea. Amica cea prelinsa si binevoitoare ii arunca: "Evei ii plac barbatii mai maturi, de 35 de ani". What the hell? Ma uit cu o spranceana ridicata la ea...Frumusel suiera printre dinti: "Mda, astia de 25 nu sunt asa interesanti". Fuck, he's only 25???? Arata si vorbeste mult mai matur. In fine, ce-am avut si ce-am pierdut...
Gasca merge in club, eu si Frumusel (culmea, se pare ca nici lui nu-i plac cluburile) ne retragem, fiecare pe drumul lui.

*Just to be politically correct, neinteresant = not my type :-)