duminică, 20 ianuarie 2013

When in Vienna...

Marti seara am ajuns la aeroport cam devreme, dar Blue Eyes era deja acolo - ca intotdeauna, si oriunde, e primul care vine. Punctualitatea lui e chiar enervanta cateodata... Il scanez dintr-o privire - camasa crisp cu dungi fine bleu, si sweater cu nasturi mari, de un mov inchis, pantaloni casual - soarbe cu inghitituri mici dintr-un expresso scurt si face ultimele ajustari la una dintre cele 2 prezentari pe care le va sustine. Ii zambesc cand ma asez langa el, si imi aduce un ceai verde - stie ca nu beau cafea.
Peste 2 ore suntem deja imbarcati si il vad agitat...apoi imi amintesc care are aviophobia. E prima oara cand zburam impreuna si nu stiu cum o sa se manifeste...imi zambeste crispat si isi lipeste capul de spatarul scaunului, cu ochii inchisi. Ne pregatim sa decolam si ii vad mana inclestata pe bratul dintre scaunele noastre. Eu iubesc senzatia de gol in stomac pe care mi-o da zborul, insa agitatia lui incepe sa ma agite si pe mine, asa ca incep sa turui despre orice subiect imi vine in minte - si eu nu sunt o persoana care vorbeste mult si degeaba :-). Dar acum il intreb o mie de lucruri - despre colegii nostri din Vienna, despre prezentarile lui, despre prezentarea mea, despre animalele pe care le-am avut fiecare, cum au murit, despre cartile citite, despre Cirque du Soleil :-), despre ultimele filme vazute, si tocmai cand ii povestesc cu patos finalul lui "El secreto de sus ojos", realizez ca suntem deja in aer de cateva minute si el pare mai relaxat. Totusi, cere un whiskey pentru el si vin rosu pentru mine, apoi imi atinge mana si imi sopteste la ureche: "Stiu ce incerci sa faci si apreciez, chiar ma ajuta". Ii zambesc din nou si ma afund in scaunul meu, incercand sa atipesc putin. 
Cand ma trezesc, ochii lui sunt pironiti pe mine...what is this guy thinking??
La Vienna este frig, extrem de frig, atat de frig incat a 2-a zi imi cumpar un pulovar gros, si un sal pufos de care nu ma mai despart 3 zile. Ziua nu avem pauze mai mari de 10 minute, seara mergem cu colegii la cina si apoi in club (n-am putut sa ma fofilez de mersul in club...), reusesc sa dorm doar 3 ore pe noapte, oboseala se acumuleaza. 
In prima seara, dupa cateva pahare de vin, Blue Eyes devine awfully friendly, cum se intampla de fiecare data...sare ca un dulau la gatul oricui se apropie de mine, ma protejeaza, se asigura ca sunt imbracata suficient de gros, ma trimite inapoi in camera sa imi schimb pantofii cu toc cui cu care am stat prin hotel cu cizmele mai calduroase, he's being very bossy and protective. Nu ma scapa din ochi nici o clipa, eu dansez cu o parte din colegi, cu el nu pot, pur si simplu nu pot sa ma simt in largul meu dansand cu el...
Si la fel ca la ultimul eveniment, la un moment dat renunta la controlul de sine, ma ia de mana din mijlocul unei conversatii, si ma duce pe ringul de dans. "Iarasi nu dansezi cu mine?", imi suiera printre dinti, in timp ce se lipeste tot de mine, cu o mana ma strange de talie si cu cealalta imi desface degetele mainii drepte, pentru a si le strecura pe ale lui printre ele, intr-un mod electrizant. Hell, asa ar trebui sa danseze seful cu tine? For sure not...
Ma uit la cei care danseaza in jurul nostru si este o distanta de cel putin 20 cm intre ei, in timp ce noi suntem imbratisati de-a dreptul...Incerc sa imi pastrez mintea limpede si sa imi amintesc ca are o iubita care il asteapta acasa si eu n-as putea in vecii vecilor sa am distrugerea unei relatii pe constiinta (pentru ca stiu cum e sa fii on the other side...), plus ca I really don't need this kind of mess at work...Dansul se termina, el imi saruta mana si imi multumeste, in timp ce ma priveste cu ochii lui schimbatori, care acum au devenit albastru inchis...
Vreau sa nu mai vad ochii astia, vreau sa ma intorc la hotel si sa dorm pana mi-i scot din minte. Ii spun ca plec, fiindca sunt obosita, si imi raspunde pe acelasi ton autoritar ca nu plec nicaieri singura. Il roaga pe un alt coleg sa ma conduca si dupa ce ii spune de 2 ori sa aiba grija de mine, plec infasurata in paltonul meu de printesa si in salul alb pufos vienez, pasind in tacere alaturi de colegul meu austriac, si doar zgomotul tocurilor mele se mai aude pe piatra cubica.
A doua zi dimineata, Blue Eyes ma ignora complet la micul dejun si imi evita privirea. Intru in sala de conferinte si ma asez pe un scaun pe ultimul rand, cu laptopul in brate, nervoasa pe mine si pe intreaga situatie. Intra si el, dar nu se aseaza nicaieri, se foieste in picioare undeva in spatele meu, plimbandu-se cu mainile incrucisate pe piept si ii simt privirea patrunzatoare in ceafa. Dupa cateva zeci de minute in care ma chinui sa ma concentrez la ce lucrez, se apropie si imi sugereaza o mica modificare...mda, bineinteles ca esti cu ochii pe tot ce fac...
Ii dau dreptate, si ma intreaba daca m-am odihnit suficient. Ii spun ca aproximativ, iar el imi raspunde ca nu a prins decat 2 ore de somn si a baut deja 2 cafele...Bineinteles ca se lamenteaza, prezentarile lui decurg brici, ca intotdeauna, chiar si cu alcool in sange.
A doua seara o lasa mai moale, dansam din nou, dar nu imbratisati de parca ar fi ultima zi de pe pamant si noi ultimii doi supravietuitori...Imi sopteste la ureche: "Ce-mi faci tu mie, Eva?", dar nu mai asteapta raspuns (care oricum nu ar fi venit), imi saruta din nou mana drept multumire pentru dans si merge la culcare.
Luni cand ne vom revedea la birou el va redeveni his usual over-demanding bossy self si eu my usual cold professional self...


  
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu